duminică, 28 martie 2010

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VI - a din Postul Mare (Duminica Floriilor)

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, praznic numit în popor şisărbătoarea Floriilor. În această Evanghelie plină de înţelesuri duhovniceşti se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos.

În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi.

Mai observăm că această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos,pătimiri ca fiind confruntări ale Lui cu mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri ca suferinţe pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile pe care le îndură ca urmare a răutăţii şi violenţei oamenilor vicleni, aroganţi şi ignoranţi. Toată această prevestire a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos este cuprinsă în textul Evangheliei din această zi ca un început al tensiunii şi conflictului dintre Iisus şi căpeteniile preoţilor care s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr.

Proorocia lui Zaharia prevesteşte bucuria poporului iudeu care L-a întâmpinat pe Hristos în Ierusalim

Evanghelia evidenţiază că Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, iar această intrare în Ierusalim a fost prezisă de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), şi, anume de proorocul Zaharia (cf. Zaharia 9, 9), care a prevăzut cu mai multe veacuri înainte că Mesia, adică Iisus Hristos, va intra ca Împărat în Ierusalim şezând pe un mânz de asină.

Evanghelia ne mai spune că numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morţi şi prin Înălţarea Sa la ceruri au înţeles ucenicii Săi că ceea ce s-a întâmplat atunci, la Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin aceasta vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc şi preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Cu alte cuvinte, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferinţă şi moarte, iar apoi prin Învierea Sa şi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. Însă, Evanghelia este astfel împărţită astăzi pentru lectură, încât ea ne arată că Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferinţă şi prin moarte.Acest adevăr îl auzim sau îl vedem duhovniceşte în Evanghelia de astăzi fiind tâlcuit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preţ pe picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei: 'Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat'. Maria din Betania care toarnă mir de mare preţ pe picioarele Mântuitorului şi le şterge cu părul capului ei nu este aceeaşi femeie cu femeia păcătoasă din Nain despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca (cap. VII, 36-50), întrucât aceea amesteca mirul de mare preţ cu lacrimile pocăinţei pentru păcatele ei. Aşadar, mirul de mare preţ al Mariei din Betania este altul decât cel al femeii păcătoase din Nain.

Mirul de mare preţ, gest profetic pentru îngroparea Domnului

Totuşi, ceea ce au în comun gesturile celor două femei amintite mai înainte esterecunoştinţa, aici recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr din Betania, iar dincolo recunoştinţă pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruieşte femeii păcătoase din Nain, ca urmare a pocăinţei şi a dorinţei ei de a-şi schimba viaţa trăită în păcate.

În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos spune: 'Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.' Cu alte cuvinte, nu Mă aveţi prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preţ înainte de a fi îngropat. De fapt, Maria, sora Martei şi sora lui Lazăr, prin gestul ei a arătat recunoştinţă faţă de Iisus, dar ea nu ştia că gestul ei are şi înţelesul de prevestire a îngropării Mântuitorului Iisus Hristos. Ea nu ştia că gestul ei era un gest profetic, adică prevestea moartea şi îngroparea lui Iisus. Numai Mântuitorul Iisus Hristos descoperă acest gest al ei ca având o semnificaţie mai profundă decât aceea a recunoştinţei ei faţă de El pentru că a înviat din morţi pe Lazăr, fratele ei.

Vedem, aşadar, că Mântuitorul Iisus Hristos leagă tainic între ele evenimente diferite şi descoperă înţelesuri profunde ale acestora. Desigur, Duhul Sfânt a inspirat-o pe Maria, sora lui Lazăr, să săvârşească gestul acesta de mare recunoştinţă, turnând pe picioarele Mântuitorului mir de preţ ca simbol al recunoştinţei şi al preţuirii faţă de Hristos Domnul, dar inspiraţia aceasta nu este totdeauna percepută imediat de orice om.

Sfântul şi Marele Mir, simbol al îngropării lui Hristos şi pecetluire a creştinilor botezaţi în taina Morţii şi Învierii lui Hristos

Mirul de mare preţ folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, Care va trece prin suferinţă şi moarte pentru a învia din morţi, a devenit în credinţa Bisericii o preînchipuire a Sfântului şi Marelui Mir care se sfinţeşte de Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale prezidat de patriarh sau de un mitropolit primat. Acest mir numit Sfântul şi Marele Mir a fost, deci, prefigurat de mirul de nard curat din Evanghelia de astăzi. Ce anume se unge cu Sfântul şi Marele Mir? La sfinţirea unei biserici noi se unge mai întâi Sfânta Masă din sfântul Altar pentru că Sfânta Masă din Altar reprezintă mormântul Mântuitorului, şi apoi toată biserica. De aceea, când cădim Sfânta Masă spunem: 'În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins!' Iar în altă rugăciune se spune: 'Mormântul Tău este izvorul Învierii noastre.' Cu Sfântul şi Marele Mir se mai unge şi Antimisul, care este o icoană de pânză având pictată sau imprimată pe ea punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos ca moment premergător al Învierii Sale din morţi. Cu Sfântul şi Marele Mir se ung şi cei botezaţi (Taina Mirungerii), când preotul zice: 'Pecetea darului Duhului Sfânt'! Iată cum Sfântul şi Marele Mir exprimă legătura tainică dintre moartea şi Învierea lui Hristos pentru sfinţirea vieţii Bisericii.

Din Evanghelia de astăzi vedem că ungerea cu mir de mare preţ a picioarelor Mântuitorului a fost o prevestire a morţii şi îngropării Sale, fapt confirmat mai ales când El a fost pus în mormânt, trupul Său fiind uns de către Iosif din Arimateea cu ulei de aloe, pentru îmbălsămarea Lui, ca semn de preţuire pentru El.

Învierea lui Lazăr intensifică atât iubirea poporului simplu faţă de Hristos-Domnul, cât şi ura fariseilor şi cărturarilor faţă de El

În timp ce poporul simplu, având cuget curat şi smerit, Îl iubeşte mai mult pe Mântuitorul Iisus Hristos pentru că a înviat pe Lazăr din morţi, un alt grup de persoane, desigur, mult mai mic, dar cu o mare autoritate morală în Israel, şi anume grupul cărturarilor şi al fariseilor, sporea în invidia şi ura lui faţă de Hristos. Cu cât Iisus făcea mai multe minuni de ajutorare a săracilor, hrănind pe cei flămânzi, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morţi pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe Lazăr din Betania, cu atât creştea mai mult ura celor care-L invidiau pe Acesta. Deci vedem aici o tensiune între iubirea lui Hristos faţă de oamenii suferinzi, pe de o parte, şi invidia mai marilor fariseilor şi cărturarilor, pe de altă parte. Acest conflict se intensifică sau sporeşte mai ales după ce Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos, a fost înviat din morţi. Evanghelia ne mai arată că în mintea unor cărturari şi farisei invidioşi şi răi s-a zămislit şi ideea ca împreună cu Iisus să ucidă şi pe Lazăr cel înviat de Iisus, ca să nu mai fie el mărturie a puterii dumnezeieşti şi vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată cum creşte întunericul păcatului şi al patimilor omeneşti egoiste sau rele, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu.

Duminica Floriilor este duminica bucuriei poporului simplu

Când Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferinţă ca, prin Sfintele şi mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa mulţimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor.

Totuşi, ca simbol al prevestirii Învierii lui Hristos, Duminica Floriilor este Duminica bucuriei poporului simplu care primeşte pe Iisus ca fiind deja biruitor asupra morţii prietenului său Lazăr şi prevestind, de asemenea, biruinţa Sa asupra păcatului, asupra iadului şi asupra propriei Sale morţi.
Prin intrarea Sa în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire al întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate în lumea aceasta bolnavă de păcat să ajungă la biruinţă fără luptă. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, se intensifică postul şi rugăciunea, dar nu atât un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, cât un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica poate cânta: 'Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat'. Deci, când noi ascultăm tot ce spun Evangheliile care ne reamintesc de faptele şi cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim şi noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinţei Crucii Lui pentru a ajunge şi noi la bucuria Învierii Lui. Dar în Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos, ne gândim şi la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noştri, când i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri este o săptămână în care noi cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind suferinţă altora. Să-L rugăm ca El, Cel mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a răstigni sau de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi în suflet smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că nu e suficient să avem multe cunoştinţe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem şi ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui aşa cum ne-o cere El. În felul acesta, creştinismul nu este primit de noi doar ca o învăţătură sfântă, ci şi ca o viaţă nouă, iar această viaţă nouă este viaţa lui Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, prezentă şi lucrătoare în noi.

Aceasta este binecuvântarea Săptămânii Sfinte şi Mari în care intrăm acum, şi anume să-I cerem lui Hristos Cel răstignit şi înviat să lumineze viaţa noastră pentru a simţi bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri se intensifică postul, întrucât răstignim mai mult în noi lăcomia de orice fel, sporim pocăinţa, această perioadă scurtă de timp fiind ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă în Sfânta şi Marea Joi; nu în noaptea de Paşti, întrucât în Sfânta şi Marea Joi Mântuitorul a instituit Cina cea de Taină zicând: 'Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi' şi 'Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă'.

Stâlpările, simbolul virtuţilor adunate în timpul Postului Sfintelor Paşti

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii lui Hristos-Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani în urmă când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă, purtăm în mâini ramuri de copaci şi flori şi pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea şi moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului dobândită prin spovedanie şi prin împărtăşire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Acestea sunt florile cultivate în timpul Postului pe care le aducem noi ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii dreptmăritoare.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia se arată a fi cel mai smerit dintre copaci, deoarece îşi pleacă permanent înaintea Domnului crengile sale), să ne smerim şi să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci şi în sufletul nostru şi în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credinţă, spre bucuria Lui şi mântuirea noastră. Amin! (Articol publicat în ziarul Lumina de Duminică din data de 28 martie 2010)

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Publicat de la Niciun comentariu:

miercuri, 24 martie 2010

BUNA VESTIRE

“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

MAI STIM A AUZI VESTEA BUNA CEA MAI PRESUS DE LUME?
Atat de mult ne-am obisnuit cu vestile (mai mult proaste) de zi cu zi si intr-atat viata noastra sta sub semnul grijilor, al stresului, al amagirilor, al simulacrelor de tot felul si al cenusiului cotidian, incat chiar si cei care si-au pastrat aprinsa candela plapanda a credintei abia daca mai pot percepe, prinsi in mijlocul intunericului acestei lumi, intelesul acestei mari Sarbatori. Despre Vestea cea Buna pe care o primim inca o data si noi acum, Sf. Isaac Sirul spunea ca este “cel mai binecuvantat si mai imbucurator fapt care ar fi putut sa se intample neamului omenesc“. Este un eveniment care ne priveste pe fiecare personal si care, daca i-am constientiza “miza” pentru viata noastra vesnica, ar trebui sa ne umple de bucurie negraita.

Dar cum sa pretuim acest Dar coplesitor care ni se face si cum sa ne bucuram de el cu adevarat daca noi nu am avut si nu avem “Sus inimile” (cum ni se cere in Liturghie), daca noi nu am ajuns sa insetam si sa flamanzim efectiv dupa Dumnezeu, daca noi ne-am indestulat din roscovele desertaciunilor acestei lumi, cautand “implinire” si “satisfactie” in cele pamantesti? Bucuria mantuirii, cum ne spune acelasi mare Isaac Sirul, vine numai cand simtim ca totul este pierdut, ca noi suntem pierduti si cand ne-am dezlipit inima de orice nadejde a lumii acesteia. Ce folos sa ni se spuna ca astazi incepe Mantuirea noastra, daca noi nu am asteptat cu “disperare” aceasta Mantuire, daca noi nu am tanjit sa fim salvati de nimic, daca nu ne-am simtit sufletul bolnav pe moarte si fara sansa de vindecare, daca nu ne-am simtit singuri si straini in aceasta lume si nu am asteptat cu mainile tremurande intinse spre cer “minunea straina” care sa ne smulga din deznadejde?

“Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor bucura“.

***



Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la Bunavestire
LUCA 1:24-38

Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.

Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.

Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand ingerul, i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” Si ingerul a plecat de la ea.

Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.

Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul in care Ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca. Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelalte sunt numai locuri in care Isi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei.

Era o vreme cand inima omului era plina numai cu Dumnezeu – o oglinda a frumusetii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme cand totul se afla intru adevar, in mana lui Dumnezeu, in afara de primejdii; dar cand omul, in nebunia lui, a luat lucrurile in mainile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de aici a venit inlauntru robia inimii omului si, in afara, ceea ce se intelege ca istorie a omenirii.

Fiind neputincios sa ia in mainile sale purtarea de grija a inimii, omul a cautat sprijin in lucrurile – insufletite si neinsufletite – pe care le avea in jurul sau. Dar tot ce a gasit omul ca sa-i sprijine inima a fost doar spre a i-o necinsti si a i-o rani.

O, sarmana inima de om, care esti stapanita de multi care nu au nici un drept sau putere asupra ta – ca un margaritar in mijlocul porcilor! Cat de greu ai strabatut robia ta indelungata si cat de innegurata esti de povara intunericului! Domnul Insusi S-a coborat din Ceruri ca sa te slobozeasca din robie, sa te izbaveasca din intuneric, sa te tamaduiasca de lepra pacatului si sa te intoarca iarasi in mana Lui.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai inalt al iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea curata si a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurata.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stalp care arde in intunericul cel mai adanc. Vestea acestei veniri a inceput cu un inger si o fecioara, cu o convorbire intre curatia cea cereasca si cea pamanteasca.

Cand o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un razboi. Cand o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un razboi. Doar atunci cand o inima curata sta de vorba cu o alta inima curata este veselie, pace si minune mare.

Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvant al vestii celei bune pentru mantuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu – intrucat mantuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit aceasta veste buna si a fost cel dintai om care s-a cutremurat de frica si de bucurie. Cerul se oglindea in inima ei curata precum soarele in apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Innoitorul celei vechi, urma sa-si odihneasca capul in inima ei si sa se imbrace in trup.

Evanghelia de astazi vorbeste despre aceasta: Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul, in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Care zile? Dupa zilele care pregateau marea zi a Nasterii Domnului Iisus. Doamne, va veni ziua cea de pe urma, cand toate marile proorociri se vor implini, cand va veni vremea proorocita de Proorocul Daniel, cand nu va mai fi nici o capetenie a casei lui Iuda, cand omul cel slab va suspina impreuna cu zidirea slaba a naturii din jurul sau, nemaiasteptand mantuire de la om ori de la natura, ci numai de la Dumnezeu – in vremea aceea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, zamisleste. Ce legatura are cu mantuirea omului femeia cea stearpa a lui Zaharia? Aceasta este legatura: ea trebuie sa nasca pe Inaintemergatorul Mantuitorului, care va merge inainte ca un soldat care sa anunte venirea Conducatorului. Aceasta femeie stearpa, trecuta cu varsta, putea da nastere numai vestitorului mantuirii, iar nu Mantuitorului. Ea este imaginea adevarata a lumii celei vechi, care era trecuta cu varsta si stearpa, fara copii si fara roada, flamanda si insetata, o imagine a lumii vestejite care este ca un copac batran si uscat, care inca mai poate in chip minunat sa inmugureasca si sa vesteasca venirea primaverii, dar nu este in stare sa aduca roada.

(…)

Dar, printr-o minune a acestor zile nemaipomenite, Elisabeta a zamislit la varsta ei inaintata. “Cum poate fi aceasta?“, se intreaba cei care trec ametitor peste suprafata lucrurilor ca peste gheata unui lac plin de putere si viata. Chiar si cei care simt si recunosc ca lumea nu poate fi mantuita in nici un alt chip decat prin lucrarea minunata a lui Dumnezeu isi intorc capul in alta parte si nu primesc lucrul minunat, intrebandu-se cum se poate aceasta. Daca Dumnezeu nu ar fi viu si atotputernic, atunci nu ar exista nimic si nu ar mai veni nimic la viata; nu s-ar putea intampla absolut nimic. Nu ar putea aduce viata pe lume nici o femeie roditoare, nici una stearpa. Dar, intrucat Dumnezeu, Cel viu si Atotputernic, exista, atunci totul este cu putinta, mai ales pentru ca Dumnezeu nu este legat de legi ale firii pe care El le-a dat sa le lege, nu El Insusi, ci altii, nu pentru a-I opri puterea, ci pentru a lucra mila Sa trebuincioasa. La fel cum un lucru facut de om nu opreste libertatea omului atunci cand il foloseste intr-un fel sau altul, tot asa lumea creata de Dumnezeu, cu legile ei firesti, nu opreste libertatea lui Dumnezeu de a lucra intr-un fel sau altul, dupa milostivirea Sa si dupa nevoile oamenilor. Ca si cum cei care aduc pe lume copii fac aceasta cu singura lor putere si nu prin cea a lui Dumnezeu! Dumnezeu are o grija aparte de viata si o da asa cum doreste El; dand rod acolo unde doreste El si oprind rodul acolo unde El nu doreste. Asa ca se intampla uneori ca o familie, desi implineste legea firii, nu are copii; si uneori o familie trecuta cu varsta, impotriva legii firii, are copii. Dumnezeul Cel viu este singurul Domn al vietii si urmeaza ca numai El Isi arata stapanirea, firea si legile firii nu au nici o putere. Si mai putin fac descantatoarele si vrajitorii, catre care se indreapta spre ajutor femeile sterpe adeseori, pentru a primi ajutor, necunoscand faptul ca acestia sunt slujitorii puterilor intunericului dracilor si nu ai puterii luminii, dumnezeiesti.

Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci cand minunea vine el nu crede in ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-l viziteze Dumnezeu – si se teme de vizita lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu nu-l viziteaza, se plange; dar cand El o face, omul nu-L primeste. Precum atunci, in Rai, Adam a fost asezat intre doi copaci: acela al vietii si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati intre doi copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii; intrucat libertatea, ascultarea si smerenia se pot incerca acum ca si atunci. Trebuie puse la incercare intelepciunea omului, inima omului si vointa omului. Fara ispita nu exista libertate si fara libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de pietre – miscatoare si nemiscatoare.

Toate aceste adevaruri, atat de simple in limpezimea lor, pe care sufletul nu le poate pricepe cu intelegere pamanteasca si pe care acesta nu le poate cunoaste, intrucat pacatul a acoperit vederea duhovniceasca, erau cunoscute Elisabetei, acea femeie batrana simpla si credincioasa. Asadar ea nu a fost s-a mirat ca a ramas insarcinata la varsta ei inaintata, ci a raspuns indata zicand simplu si pe inteles despre rodirea nefireasca din pantecele ei: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“. De ce? Ea totusi nu stie, nici nu ar putea, in smerenia ei, sa cuteze sa-si inchipuie ce mare pret si insemnatate va avea rodul pantecelui ei. Ea nu stie nimic despre insemnatatea fara de asemanare pe care trebuie sa o aiba fiul ei in istoria mantuirii neamului omenesc: Prooroc, Inaintemergator si Botezator. Nici nu cunoaste scopurile adanci ale lui Dumnezeu, care se vor vedea la sfarsitul veacurilor, nici nu intelege cum Dumnezeu Isi implineste aceste scopuri prin slujitorii Lui; in taina, tacut si incet, dar fara cadere ori impiedicari. Ea stie doar un motiv simplu si miscator pentru milostivirea lui Dumnezeu fata de ea: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“, zice ea, “in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Ea socoteste minunea lui Dumnezeu ca un semn al milei Lui pentru ea. Asa este, dar asta nu este tot. Daca ar fi socotit aceasta minune ca un semn al milei lui Dumnezeu fata de intreaga omenire de pana atunci, asa cum era ea stearpa, atunci ea ar fi spus tot ceea ce era de spus. Doamne, prin aceasta minune, Dumnezeu a pregatit o mare minune, prin care El a dorit sa ridice ocara intregii lumi sterpe in privelistea ingerilor.

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, al carei nume este Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. “A sasea luna” se refera la rodul din pantecele Elisabetei, de la zamislirea lui Ioan Inaintemergatorul. De ce a sasea? De ce nu a treia, a cincea ori a saptea? Pentru ca omul a fost zidit in a sasea zi, dupa zidirea intregii naturi. Hristos este Innoitorul intregii zidiri. El vine ca ziditor nou si Om nou. Totul se face nou in El. In aceasta zidire, Ioan este Inaintemergatorul lui Hristos, cu toate ca intaia plasmuire a naturii de catre Dumnezeu a fost inaintemergatoare a vechiului Adam. Ioan Ii prezinta lui Hristos Domnul, intreaga fiinta pamanteasca impreuna cu omul cel vechi, care vine la pocainta in el. El va merge inaintea Domnului, in numele oamenilor, ca traitor si propovaduitor al pocaintei. Aceasta luna a sasea, in care pruncul Ioan a saltat in pantecele mamei sale, arata si al saselea veac in care S-a nascut Mantuitorul, si pecetea a sasea, din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul (6:12).

In luna a sasea, atunci, a fost trimis ingerul Gavriil. In marea drama a primei plasmuiri, ingerii se arata mai intai: La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul (Facerea 1:1). Prin “cerul” noi intelegem ingerii din toate cetele ierarhiei ceresti. Si aici iarasi, chiar la inceputul marii drame a noii plasmuiri, ingerii trebuie sa apara primii. Un inger, prin gura Proorocului Daniel, a hotarat vremea nasterii Imparatului imparatilor; un inger, prin gura Proorocului Isaia si ale altor Prooroci, au vorbit despre felul nasterii Lui; un inger i-a vestit lui Zaharia Inaltul Preot despre nasterea Inaintemergatorului si un inger vesteste acum nasterea lui Dumnezeu Insusi intrupat. Cand se naste Dumnezeu intrupat, cete de ingeri canta deasupra pesterii din Betleem.

Fiecare lucrare a zidirii lui Dumnezeu este o bucurie, caci Dumnezeu nu face nimic din nevoie, asa cum sustin diferite filozofii nestiutoare si religii pagane mincinoase. Fiecare lucrare a zidirii este o bucurie pentru Dumnezeu si El are mare placere sa-Si impartaseasca bucuria cu altii. O bucurie care izvoraste curat din iubire este acel lucru din cer si de pe pamant care sporeste cand este impartasit si nu se micsoreaza, daca cineva cuteaza sa vorbeasca despre o sporire a bucuriei din iubire intru Dumnezeu, Izvorul atat al bucuriei cat si ai iubirii. De aceea, zidind ingerii in prima parte a creatiei, Dumnezeu indata i-a facut impreuna-lucratori in urmatoarele Sale lucrari. Zidindu-l pe Adam, El indata i-a facut un ajutor intru stapanirea Raiului si a tuturor vietuitoarelor din el. Asa este cu Noua Zidire: ingerii si heruvimii lui Hristos, Noul Om; randuind Imparatia Sa, Domnul indata a facut Apostolii impreuna-lucratori ai Sai, apoi alti oameni, sa lucreze cu El nu numai aici pe pamant, in vremea vietii pamantesti, ci si dupa moartea lor trupeasca. In aceasta ajutorare impreuna-lucratoare, Domnul numeste, chiar pana in zilele noastre, sfintii, mucenicii si pe toti cei care au fost si sunt vrednici de aceasta.

Cui ar trebui sa fie trimis marele Arhanghel Gavriil? Iata ce spune Sfantul Ioan Hrisostom in Omilia la Bunavestire:

“A fost trimis un razboinic sa dezvaluie taina imparatului, o taina care se cunoaste prin credinta dar nu se poate patrunde din iscodire; o taina in fata careia omul trebuie sa se plece cu smerenie, fara sa judece cu judecata omeneasca; o taina care se intelege cu intelegere Dumnezeiasca, nu omeneasca“.

Cui a fost trimis Arhanghelul? Catre o fecioara logodita cu un barbat al carui nume era Iosif, din casa lui David. Marele Arhanghel al lui Dumnezeu a aparut unei fecioare, caci printr-o fecioara, Preacurata, trebuie sa vina El, care trebuie sa puna inceput lumii noi, zidirii noi. Noua lume trebuie sa fie smerenie si curatie, impotriva lumii vechi stricate care s-a facut necurata prin neascultarea indarjita fata de Ziditor. Fecioara trebuie sa slujeasca drept usa prin care va intra Mantuitorul lumii in lume, ca loc de lucrare si salas al Sau: o fecioara, nu o femeie, intrucat o femeie, la orice inaltimi duhovnicesti ar putea ajunge, este legata de lumea veche si de zidirea veche, fiind legata de barbatul ei si astfel ea nu este libera de doririle lumesti si de o intelegere lumeasca. Pentru aceasta, nu o femeie, ci o fecioara, Preacurata, daruita desavarsit numai lui Dumnezeu si despartita de lumea aceasta in inima ei. O asemenea fecioara a crescut in aceasta lume stricata, ca un crin pe o gramada de balegar, neatins de stricaciunea lumii.

Aceasta fecioara aleasa a fost logodita cu Iosif, rudenia ei. De ce a fost logodita? Iconomia lui Dumnezeu a hotarat astfel, ca ea sa fie ocrotita de batjocura dracilor si a oamenilor. Daca ea nu ar fi fost logodita inainte de nastere, care dintre oameni ar fi crezut ca Fiul ei nu S-a nascut in faradelege? Asa, care judecator pamantesc ar fi scapat-o de stransoarea Legii? Dumnezeu, in iconomia Lui, nu a dorit sa aduca tulburare asupra alesei Sale, nici ispita mare asupra oamenilor si astfel a randuit El sa ascunda Fecioara si nasterea ei sub infatisarea logodnei (“Cand Insusi Hristos a ascuns multe lucruri dintru inceput, numindu-Se Fiul Omului si nedezvaluind pretutindeni in chip vadit unimea Sa cu Tatal, de ce atunci sa ne mire aceasta tainuire, in pregatirea unei astfel de taine minunate si fara de asemanare?” - Sfantul Ioan Gura de Aur: Omilia la Matei). De ce numele barbatului era Iosif? Sa ne amintim ca acel Iosif minunat si curat si-a pastrat curatia trupeasca si sufleteasca in mijlocul dezmierdarilor Egiptului; si, in felul acesta, sa usureze constiinta credinciosului pentru a crede ca rodul fecioarei, al Maicii Domnului, era intr-adevar de la Duhul Sfant si nu din patimile pamantesti ale oamenilor.

Si intrand ingerul la ea, a zis: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei“. Noua zidire este bucurie pentru Dumnezeu si pentru om; de aceea incepe cu bunavestire: “Bucura-te!“. Cu acest cuvant a inceput drama noii zidiri. Este primul cuvant, de inceput, auzit pe cand abia se ridica cortina marii drame. Gavriil a numit-o pe Fecioara Maria “fericita” deoarece sufletul ei era, ca o biserica, plin cu daruri datatoare-de-viata ale Sfantului Duh, cu mireasma si curatie cereasca. Nefericiti sunt aceia ale caror suflete sunt inchise pentru Dumnezeu si sunt deschise numai catre pamant, avand mirosul pamantului, al pacatului si al mortii. “Binecuvantata esti tu intre femei“. Cea cu care se afla Domnul este la fel de binecuvantata. Lipsa Domnului este lipsa binecuvantarii. Departarea lui Dumnezeu de om inseamna osanda vesnica; venirea Lui inseamna binecuvantare. Din iubirea Lui pentru om este limpede faptul ca Dumnezeu nu Se va departa niciodata de om decat numai daca omul se indeparteaza mai intai de Dumnezeu. Venirea lui Hristos Dumnezeu in lume marturiseste aceasta iubire nemarginita a lui Dumnezeu pentru om. Daca omul a prilejuit o indepartare a lui de Dumnezeu, chiar si atunci Dumnezeu face primul pas spre om pentru a lega aceasta ruptura. Mai intai o femeie a deschis prapastia dintre om si Dumnezeu. Doamne, o femeie se face acum pod peste prapastie. Eva a cazut intai in pacat si aceasta s-a intamplat in minunatia Raiului, unde totul o ferea de pacat. Maria a fost prima care a biruit toate ispitele si aceasta s-a intamplat in intunericul lumii, unde totul impinge spre pacat. De aceea Eva cea cu vointa slaba a dat nastere, ca rod al ei pe pamant, lui Cain, ucigasul fratelui sau, in timp ce Maria cea mareata a dat nastere Biruitorului biruitorilor, care a scos din umbra pacatului si a mortii rodul Evei celei neascultatoare si necurate.

Iar ea, vazandu-l, pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Ca un copil! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus: “De nu va veti intoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 18:3, 19:4). Lumea aceasta, cu pofte si patimi, indata il imbatraneste pe om. Copilaria noastra este scurta si in vremurile moderne se face si mai scurta. Cine se mai poate face copil din nou? Maria a fost si a ramas asa toata viata ei, prin curatia si intreaga ei intelepciune, prin frica ei de Dumnezeu si ascultarea de El. Nu ar fi intrat in Imparatia Fiului Ei chiar inainte de a predica El despre Imparatie? Doamne, Imparatia lui Dumnezeu era in launtrul ei (Luca 17:21). Ca un copil, ea s-a speriat de aratarea ingerului; ca un copil, ea cugeta intru sine ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta. Nu era nimic mincinos, prefacut sau inselator in ea, ci totul era copilaros – simplu, neprihanit, curat si nevinovat.

Marele Gavriil, care a fost de fata la facerea omului si la inceputul veacurilor si care a avut puterea de a judeca limpede sufletele oamenilor, a judecat limpede gandurile framantate ale Preacuratei Fecioare, mai curat decat putem judeca noi. Atunci, el a vazut nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste cuvinte blande:

“Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu“. Nu te teme, copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har! Nu te teme, preabinecuvantata tuturor celor muritori, pentru ca binecuvantarea Domnului se va pogori prin tine peste toti oamenii! Nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! Aceste ultime cuvinte ale arhanghelului se impotrivesc unor teologi din apus, cu privire la “conceptia imaculata“, pe care o au ei; cu alte cuvinte, faptului ca Fecioara Maria s-a nascut din parinti care nu aveau nici o urma din pacatul lui Adam sau din urmarea acelui pacat. Daca ar fi fost asa, de ce ar fi spus ingerul ca a aflat har de la Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu, care are si intelesul de iertare, este aflat de catre cel caruia ii este de folos harul si de catre cel care il cauta. Preacurata Fecioara se ostenise cu vrednicie ca sa-si inalte sufletul la Dumnezeu si fusese intampinata de harul lui Dumnezeu pe calea acestei inaltari.

Sfantul Andrei Criteanul, cugetand prin insuflarea lui Dumnezeu, la menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfanta Fecioara:

“Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai aflat har la Dumnezeu – har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva!“

Sufletul Fecioarei Maria linistindu-se, vestitorul inaripat al lui Dumnezeu ii vesteste cea mai de pret veste din ceruri:

“Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit“.

Vestitorul lui Dumnezeu vorbeste lamurit si amanuntit. Vei lua in pantece: adica in trup. Psalmistul a folosit aceeasi expresie cand a spus: “si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele” (Psalm 50/51:10). Intarind cuvintele “in pantece“, este ca si cum Arhanghelul vrea sa se pazeasca dinainte impotriva teoriei gresite a dochetistilor eretici, ca Hristos nu a avut trup adevarat, nici nu S-a nascut cu adevarat; ca El nu a fost adevarat, om cu trup, ci asemanarea Sa.

Numele “Iisus” sau “Iosua” in ebraica este de asemenea plin de inteles. Acesta a fost numele purtat de fiul Maicii, care a condus poporul israelit catre Pamantul Fagaduintei, prefigurand astfel menirea si faptele Mantuitorului Iisus, care a dus lumea in Pamantul Fagaduintei, adevarat si nemuritor, Imparatia Cerurilor.

Restul vestirii Arhanghelului trebuia sa lamureasca Fecioara ca Fiul ei va fi asteptat ca Mesia; ca El va fi Fiul Celui Preainalt; ca El va primi de la Dumnezeu tronul lui David si ca El va fi Imparat peste casa lui Iacov pentru totdeauna. Toate acestea se aflau in constiinta fiecarui iudeu si mai ales in constiinta aceleia care era luminata duhovniceste, Fecioara Maria, trebuind numai sa-L cunoasca pe Mesia Cel asteptat. Arhanghelul nu i-a spus Fecioarei totul despre Domnul Iisus, ci numai ceea ce ii era cunoscut ei ca proorocire si era pe intelesul ei din Sfanta Scriptura. El nu i-a vorbit ei despre menirea atotcuprinzatoare si cea pamanteasca a lui Iisus, a Lui ca Mantuitor al tuturor oamenilor si popoarelor si neamurilor omenesti, nici ca Intemeietor al imparatiei duhurilor, nici ca Judecator al celor vii si al celor morti si inca si mai putin despre El ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, ca Una dintre cele trei Persoane vesnice ale Sfintei Treimi. Daca i-ar fi spus ei toate acestea, ea ar fi fost si mai derutata. Intreaga ei intelepciune, si curatia ei, nu au facut-o atotstiutoare. Ea trebuia sa invete multe de la Fiul ei atat vremelnic cat si vesnic, ea pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2:19; cf. 2:51). Arhanghelul tinea la asprimea predaniilor evreiesti. El a adunat laolalta tot ceea ce se aflase pe ici si pe colo de la prooroci si ceea ce ii era cunoscut ei (Isaia 9:6-8, 10:16, 11:1; Ieremia 25:5, 30:9; Iezechiel 34:24; Osea 3:5; Miheia 5:4; Psalm 131/132:11; Daniel 2:44 etc.). “Juratu-S-a Domnul lui David adevarul si nu-l va lepada: “Din rodul pantecelui tau voi pune pe scaunul tau“. (Psalm 131/132:11), “Cuvant va trimite Domnul peste Iacob si el se va pogori peste Israel” (Isaia 9:7).

Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti? Ti-ar fi venit mai intai acelasi raspuns in cutremurarea inimii tale? Totusi Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos. Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca. Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat – unde se afla barbatul? Asa ne-am fi intrebat toti, fiind foarte departe de libertatea in care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind inrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca noi sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil?

“Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“.

Un raspuns intreg si deplin, care aduce multumire. Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului. “Harul nu intra in legea firii“, spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata (Ioan 6:63). Duhul da viata in chip nemijlocit si mijlocit. Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip nemijlocit in Rai, inainte de pacat. Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta lucrare mijlocita a Duhului este “fireasca“, potrivit legii firii. Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da viata in chip nemijlocit, dupa voia Sa cat si dupa voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor. Dar, in legatura cu darul mijlocit al vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, in sine, este numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul. Dar exista trepte de lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai putin mijlocit. Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara rod. Cazul batranei Elisabeta a fost mijlocit, dar intr-o masura mai mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel. Zamislirea de catre o femeie mai varstnica nu se poate numi lucrare mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva incoace, cu rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de poftele si patimile lor pamantesti. Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria. In istoria facerii de la Adam pana la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

“Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“. Aceasta inseamna ca tot cuvantul lui Dumnezeu este deplin in desavarsirea lui. Prin insuflatul Prooroc Isaia, Dumnezeu vorbeste astfel: “Iata, fecioara va lua in pantece si va naste fiu” (Isaia 7:14). Doamne, aceasta urmeaza sa se intample. Chiar de la intemeierea lumii, numai Dumnezeu a spus: “El a spus si s-a facut!“. “Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de sapte ori” (Psalm 11:6).

Fecioara Maria nu a pus la indoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de Arhanghel. Daca s-ar fi indoit, asa cum s-a indoit preotul Zaharia, ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare in intrebarile puse ingerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor erau cu totul deosebite – si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte.

Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau” Ea nu spune: “Iata roaba ta, o, Arhanghele”, ci spune “roaba Domnului“, intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu spune: “fie mie dupa cuvantul Domnului”, ci “dupa cuvantul tau“, aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata. In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui.

La sfarsit, binevestitorul inaripat al “inceputului mantuirii noastre” (din troparul Praznicului Buneivestiri) zboara intr-o lume mai inalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeste – si se face. Nici un vestitor, blestemat prin indepartarea de Dumnezeu si in unire cu puterile intunecate ale lui Satan, nu a adus vreodata pe pamant vesti mai pline de bucurie, decat numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta?

Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atat de curat soarele ca oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre curatie Efrem Sirul:

“O, curatie care dai bucurie in inima si aduci raiul in suflet!

O, curatie care esti o mare bogatie neintinata de fiarele salbatice!

O, curatie care te salasluiesti in sufletele blande si smerite, zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu!

O, curatie care inmuguresti ca o floare in suflet si in trup, umpland intreaga casa cu mireasma ei!“

Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate inaintea curatiei Fecioarei Maria, din care S-a nascut Soarele vesnic, nemuritor, Mantuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca inaintea ei si care gura nu ar striga cu glas mare “Bucura-te, o, binecuvantato! Bucura-te, zorii mantuirii noastre! Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii! Slava Fiului tau, Domnului Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n veci vecilor. Amin.”
Publicat de la Niciun comentariu:

duminică, 21 martie 2010

Despre inselaciunea poftelor, desfatarea trupului si intoarcerea la pocainta

Sf. Teodor Studitul

Fratilor, nici o oprire nu are cel ce vrea sa se mantuiasca. Nici o indepartare nu-l tine sa nu se izbaveasca, macar de va cadea in pacatele cele mai mari si grele. Si ca este cuvantul acesta adevarat, am multe marturii de spus.

Una din cele multe este aceea a lui David, capetenia talharilor, care s-a citit in ziua Vineri, la noi. Ca s-a aratat in ce chip era mai inainte ucigas de oameni si cu alte rautati grele insarcinat si cum caindu-se si venind spre pocainta lui Dumnezeu prin cinul calugaresc, atat s-a imbunatatit, incat si pe cei care ii avea diavolul supusi si osanditi spre chinuri i-a mantuit. Caci a zis catre el ingerul: Davide, Davide, Dumnezeu a iertat pacatele tale si de astazi inainte vei fi facator de minuni. Marea milostivire de oameni a lui Dumnezeu s-a aratat asupra lui, ca nu numai ca l-a iertat de atatea ucideri mari ce facuse, ci facator de minuni l-a aratat. Voiesti sa vezi si altul? Afla de Manase, care cincizeci si doi de ani a facut pe evrei sa se inchine idolilor si apoi, pocaindu-se din toata inima, nu numai ca s-a mantuit, ci si peasna a scris si a cantat-o lui Dumnezeu, care si pana in ziua de astazi se canta in biserica lui Dumnezeu. Asijderea si cei ce au cazut in patima dragostei trupului si s-au cait. Cati si cati au fost, ca nu au numar. Unul din ei a fost si proorocul David, ca si el a cazut in pacat de desfranare si de ucidere, dar pocaindu-se a luat iarasi darul proorociei. Asijderea si Maria Egipteanca din patima fara de satiu a desfraului a ajuns la vietuire ingereasca si s-a invrednicit si de darul proorociei. Pentru aceea nici o piedica nu poate gasi omul ca sa se pocaiasca, ci numai de va vrea sa se pocaiasca, afla mantuire.

Deci si noi de acum inainte, fratilor, sa fim sarguitori, fiind incredintati ca daca Dumnezeu ca un mult milostiv a mantuie pe cei ce au cazut in adancul rautatilor, cu cat mai vartos nu ne va mantui pe noi care ziua si noaptea ne rugam Lui cu deadinsul.

Insa auzind noi pocainta acelora ce am aratat mai sus, sa nu zica cineva ca iata ei au castigat si aici voia trupului si vor castiga si acolo desfatarea, ci sa zica mai vartos si sa creada ca patimasul nu va castiga nici cele trupesti de aici, nici bunatatile de acolo. Pentru ca cel ce se biruieste de pacate, cum poate sa se desfateze? Caci ce castig va avea aici pacatosul? decat: desfranarea, lacomia, iubirea de argint, rapirea sau alte patimi rele. Si stiti ca ei se dogorasc ca de vapaia iadului de poftele cele necuviincioase si se aprinde inima ticalosilor ca o vapaie de foc, tocmai ca a celor ce sunt bolnavi si ard de sete. Asadar drept este sa se spuna ca acestia si aici sunt osanditi si ticalosi si ca in veacul de viitor se vor osandi spre chinuri, in veci, fiindca au iubit poftele trecatoare. Unii ca acestia trebuie sa suspine si sa lacrimeze, pentru ca pacatuiesc si desfraneaza. Cineva trebuie sa aiba mila de ei, iar nu sa creada ca dobandesc vreo dulceata. Cel ce petrece in fapte bune, cu adevarat castiga amandoua partile, iar prin nepatimire si curatenie dobandeste bucurie negraita intocmai ca sfintii, bucurandu-se in Domnul. Si toate le socotesc dupa dragostea lui Dumnezeu, caci sfintilor se cade sa urmam in toate, cu bucurie.

Deci sa ne ostenim, fratilor, pentru mantuirea noastra, adica cu rabdare, supunere si taierea voii care este marturia tuturor faptelor bune si ostenelilor laudate. Si asa vietuind, sa ne facem mosteni vietii vesnice, in Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si puterea impreuna cu Tatal su cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete:

vineri, 5 martie 2010

Biblioteca

NOTA: Aceste carti au fost cautate pe internet . Nu incurajam multiplicarea lor. Se vor folosi in scop personal. Este interzisa comercializarea! Proprietarul acestui site nu se face responsabil pentru continutul acestora.



1. Émile Legrand, Bibliographie Hellénique - 4 vol.
2. Proiectul muzicii liturgice ortodoxe (peste 6000 de pagini de muzică bisericească în notație bizantină sau liniară)
3. Mistagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul (o nouă traducere)
4. Surse vechitestamentare de la SOTS (informații despre manuscrise biblice, arheologie biblică, imagini cu situri arheologice din Israel și comentarii scripturistice)
5. Biblioteca online a regretatului Artur Silvestri
Publicat de la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)